Istoria timpurie
Cele mai vechi urme de existență a hominizilor în Elveția actuală datează de circa 150.000 de ani. Cele mai vechi așezări agrare din Elveția, găsite la Gächlingen, au fost datate în preajma anului 5300 î.e.n. Fondat în 44 î.e.n., Augusta Rauricaa fost prima așezare romană de pe Rin și se numără astăzi printre cele mai importante situri arheologice din țară. Cele mai vechi triburi cunoscute din zonă fac parte din culturile Hallstatt și La Tène, ultima denumită după situl arheologic din La Tène, în partea de nord a Lacului Neuchâtel. Cultura La Tène s-a dezvoltat și a înflorit spre sfârșitul Epocii Fierului după anul 450 î.e.n., posibil sub influența civilizațiilor greacă și etruscă. Unul dintre cele mai importante grupuri tribale din regiunea Elveției au fost helvetii. În 58 î.e.n., la bătălia de la Bibracte, armatele lui Iulius Cezar i-au învins pe helvetii. În anul 15 î.e.n., Tiberius, care urma să devină al doilea împărat al Romei și fratele său, Drusus, au cucerit Alpii, integrându-i în Imperiul Roman. Zona ocupată de helvetii—care aveau să dea numele ulterior de Confoederatio Helvetica—a devenit pentru prima oară parte a provinciei romane Gallia Belgica și apoi a provincieiGermania Superior, în vreme ce porțiunea estică a Elveției moderne a fost integrată în provincia romană Raetia. La începutul Evului Mediu, din secolul al IV-lea, partea vestică a Elveției moderne a făcut parte din teritoriul regilor burgunzi. Alemanii s-au stabilit în Platoul Elvețian în secolul al V-lea și în văile Alpilor în secolul al VIII-lea, formând Alemania. Elveția actuală a fost atunci împărțită între regatul Alemaniei și Burgundia. Întreaga regiune a devenit parte a Imperiului Franc aflat în expansiune în secolul al VI-lea, după victoria lui Clovis I asupra alemanilor la Tolbiac în 504 e.n., și apoi după dominația francă asupra burgunzilor. De-a lungul restului secolelor al VI-lea–al VIII-lea, zona Elveției a continuat să fie sub hegemonie francă (dinastiile Merovingiană și Carolingiană). Dar după expansiunea din timpul lui Carol cel Mare, imperiul franc a fost împărțit prin tratatul de la Verdun în 843. Teritoriile Elveției de astăzi au fost împărțite atunci între Francia Mijlocie și Francia Orientală până când au fost reunificate sub Sfântul Imperiu Roman în preajma anului 1000. În 1200, Platoul Elvețian cuprindea dominioanele caselor Savoia, Zähringer, Habsburg și Kyburg. Unele regiuni (Uri, Schwyz, Unterwalden, denumite ulterior Waldstätten) au fost incluse în Imediațiunea imperială, cu scopul de a da împăratului control direct asupra trecătorilor montane. La căderea dinastiei Kyburg în 1264, Habsburgii, în frunte curegele Rudolph I (sfânt împărat roman în 1273) și-au extins teritoriul în estul Platoului Elvețian.
Fondat în 44 î.e.n., Augusta Raurica a fost prima așezare romană de pe Rin și se numără astăzi printre cele mai importante situri arheologice din țară.
